vineri, 1 noiembrie 2013

Revolutie

Este neasteptat cum ne putem schimba in timp; si mai ales intr-un timp foarte scurt. Am putea defini aceasta schimbare ca maturizare. Este necesara maturizarea, dar e trist sa constati ca ai pierdut inocenta si naivitatea care iti dadeau incredere in tine si in ideile si valorile tale. Era o vreme cand aveai atatea de multe de spus si tanjeai dupa oameni cu care puteai sa stai de vorba si care mai ales sa-ti impartaseasca gandurile. Si-acum? Te-ai transformat intr-un pragmatic materialist care dispretuieste vorba multa, caci e "saracia omului" si sub pretextul asta renunti la atat de necesara comunicare.
Daca ai recitit ce-ai scris candva si ai tendinta de a te contrazice acum, inseamna ca ai evoluat. Nu lasa stima de sine sa scada din acest motiv si nu te descuraja, ai un motiv in plus sa-ti reformulezi perspectivele. Nu, nu! Cuvintele nu sunt niciodata de prisos!

5 comentarii:

Unknown spunea...

Cât de dură este viața în jurul tău, încât să-ți pierzi inocența și naivitatea?

saturnian spunea...

Nu e nevoie sa-ti pierzi inocenta si naivitatea, ci e suficient sa ajungi sa incluzi in categoria lor visele si idealurile pe care le aveai candva. Da-mi voie sa-ti raspund la intrebare plagiindu-ti ideea, fara nici cea mai mica intententie de obraznicie: unde-ti traiesti viata, astfel incat inocenta si naivitatea nu-ti sunt afectate, influentate, pierdute?

Valeriu spunea...

Unde-mi trăiesc viața? În inima mea.

saturnian spunea...

N-as fi vrut sa fie asta ultima mea replica, dar e atat de greu sa-ti traiesti viata doar in propria inima!...

Valeriu spunea...

Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune (Ecclesiastul 11, 9).

Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi (Efeseni 1, 18).

Căci nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul lui Dumnezeu, ci grăim ca din curăţia inimii, ca de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, în Hristos (2 Corinteni 2, 17).

Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii (Faptele Apostolilor 2, 46).

În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre (1 Ioan 3, 19).

Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui (Luca 6, 45).

Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu (1 Petru 3, 4).

Iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui, din neam în neam (Psalmi 32, 11).