Treceți la conținutul principal

un suras, o vorba buna, o mana de ajutor

Abordand acest subiect care este aproape la ordinea zilei, risc sa ma repet, dar imi asum riscul.
traim o perioada destul de turbulenta si ne cramponam in cotidianul propriilor noastre griji, mergem pe strada precum orbii, suntem surzi la strigatele de ajutor ale celor din jur; arareori le raspundem mecanic si flegmatic: "n-am timp"; iar daca se insista, revarsam peste ei un potop de vorbe urate. Oare de ce? Atat timp cat azi, cand totul costa, a-ti schimba expresia intr-un suras sau a spune cateva vorbe de incurajare la nevoie nu inseamna nicio pierdere. Iar daca si asta presupune un efort, ar trebui sa ne gandim ca nimic, pe lumea asta nu ramane nerasplatit. Astfel incat ar trebui sa ne gendim inainte: CE VREM SA PRIMIM?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Revolutie

Este neasteptat cum ne putem schimba in timp; si mai ales intr-un timp foarte scurt. Am putea defini aceasta schimbare ca maturizare. Este necesara maturizarea, dar e trist sa constati ca ai pierdut inocenta si naivitatea care iti dadeau incredere in tine si in ideile si valorile tale. Era o vreme cand aveai atatea de multe de spus si tanjeai dupa oameni cu care puteai sa stai de vorba si care mai ales sa-ti impartaseasca gandurile. Si-acum? Te-ai transformat intr-un pragmatic materialist care dispretuieste vorba multa, caci e "saracia omului" si sub pretextul asta renunti la atat de necesara comunicare. Daca ai recitit ce-ai scris candva si ai tendinta de a te contrazice acum, inseamna ca ai evoluat. Nu lasa stima de sine sa scada din acest motiv si nu te descuraja, ai un motiv in plus sa-ti reformulezi perspectivele. Nu, nu! Cuvintele nu sunt niciodata de prisos!

La persoana a treia

... Cu o duminica in urma, pe seara, fiind singura acasa, Ilinka se gandea ca e momentul oportun pentru a lua legatura cu persoanele importante din viata ei si cu care n-a mai vorbit de mult. Era foarte simplu sa puna mana pe telefon s-o faca, insa nu avea nicio tragere de inima, ba mai mult, un soi de groaza; si se intreba de ce-i vine atat de greu sa socializeze, pentru ca ulterior sa-si aminteasca mici intamplari din copilarie, care-i dovedeau firea solitara. Prietena ei ii batea in usa, ca s-o scoata afara la joaca, iar ea isi trimitea mama sa-i spuna ca mananca ori doarme, ori alte minciunele. Acum insa, cu nu-stiu-ce dispozitie nemaipomenita, a luat telefonul si a inceput sa apeleze fara oprire o multime de numere. Dupa cateva ore de vorbit la telefon, mirata ea insasi de aceasta neobisnuita atitudine, s-a intrebat pe nerasuflate: oare de ce vreau sa vorbesc acum cu toata lumea? Urmeaza sa mor??!

Scena 1

DECORUL: cel mai simplu cu putinta, nu exista nimic pe scena. BARBATUL: Gata, m-am hotarat: nu voi mai trai ca sa mananc! Nu-i voi mai da trupului meu desfatare, ci-l voi hrani cu fructul primordial, marul! (Are in mana un mar si musca din el cu pofta) Chiar e bun! (Mai ia o gura, si-nc-o gura. La cea de-a treia se opreste pentru o clipa, dupa care scuipa in lateral.) Tu?! Ce cauti aici? Si de ce te uiti asa la mine? (Cu privirea atintita in fata): Nici sa mananc linistit nu mai pot! Am ajuns sa ma cert pentru un mar. (Din nou, privind marul): Na! S-a bagat inauntru! Unde-ai fugit, ma? Ce sa spun... tot el face pe grozavul! Nu sta la discutii, nu-si bate capul cu mine. Normal: cel mai destept cedeaza primul! Deci tot eu sunt animalul din datele problemei. Ia stai tu sa-ti arat ca si eu pot fi o fiinta superioara! Te las cu marul tau, cu tot! Imparte-l cu ai tai! La urma urmei, tie-ti este si casa, si hrana... In timp ce eu... eu trebuie sa-mi iau credit ca sa-mi fac casa! Daca ti-as ce