Abordand acest subiect care este aproape la ordinea zilei, risc sa ma repet, dar imi asum riscul. traim o perioada destul de turbulenta si ne cramponam in cotidianul propriilor noastre griji, mergem pe strada precum orbii, suntem surzi la strigatele de ajutor ale celor din jur; arareori le raspundem mecanic si flegmatic: "n-am timp"; iar daca se insista, revarsam peste ei un potop de vorbe urate. Oare de ce? Atat timp cat azi, cand totul costa, a-ti schimba expresia intr-un suras sau a spune cateva vorbe de incurajare la nevoie nu inseamna nicio pierdere. Iar daca si asta presupune un efort, ar trebui sa ne gandim ca nimic, pe lumea asta nu ramane nerasplatit. Astfel incat ar trebui sa ne gendim inainte: CE VREM SA PRIMIM?
Gandurile care-mi danseaza prin minte, framantarile care nu ma lasa sa dorm, bucuriile supradimensionate la nivel de fericire, si cafea, ca ingredient secundar in sange.