... Cu o duminica in urma, pe seara, fiind singura acasa, Ilinka se gandea ca e momentul oportun pentru a lua legatura cu persoanele importante din viata ei si cu care n-a mai vorbit de mult. Era foarte simplu sa puna mana pe telefon s-o faca, insa nu avea nicio tragere de inima, ba mai mult, un soi de groaza; si se intreba de ce-i vine atat de greu sa socializeze, pentru ca ulterior sa-si aminteasca mici intamplari din copilarie, care-i dovedeau firea solitara. Prietena ei ii batea in usa, ca s-o scoata afara la joaca, iar ea isi trimitea mama sa-i spuna ca mananca ori doarme, ori alte minciunele. Acum insa, cu nu-stiu-ce dispozitie nemaipomenita, a luat telefonul si a inceput sa apeleze fara oprire o multime de numere. Dupa cateva ore de vorbit la telefon, mirata ea insasi de aceasta neobisnuita atitudine, s-a intrebat pe nerasuflate: oare de ce vreau sa vorbesc acum cu toata lumea? Urmeaza sa mor??!
Gandurile care-mi danseaza prin minte, framantarile care nu ma lasa sa dorm, bucuriile supradimensionate la nivel de fericire, si cafea, ca ingredient secundar in sange.